Agenția Națională de Administrare Fiscală a actualizat, pe site-ul instituției, “Ghidul cu privire la înregistrarea informaţiilor privind aparatele de marcat electronice fiscale, precum şi la emiterea Certificatului de atribuire a numărului unic de identificare – în etapa preoperaționalizare Registru”.
SUNA ACUM
Cos

Ce faci atunci când ți se defectează casa de marcat și o duci la service?
Defectarea aparatelor de marcat este o chestiune care se poate întâmpla oricărui utilizator, iar chestiunea înlocuirii ori defectării memoriei fiscale este cu atât mai frecventă. Orice utilizator de aparate de marcat cu jurnal electronice trebuie să aibă în vedere câteva mici proceduri de respectat când se confruntă cu astfel de situații. Recent, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a venit cu câteva precizări în acest sens pentru un contribuabil lipsit temporar de aparatul de marcat din cauza unei defecțiuni.

Detalii tehnice privind fiscalizarea noilor case de marcat de catre compania AttoSOFT
Prin operaţiunea de fiscalizare se înţelege identificarea memoriei fiscale şi a utilizatorului prin datele înscrise în aceasta, respectiv seria fiscală a aparatului, antetul bonului fiscal, data şi ora la care se activează memoria, precum şi iniţializarea dispozitivului de memorare a jurnalului prin programarea parametrilor de identificare ai acestuia. Întreaga operațiune de fiscalizare a caselor de marcat, prin intermediul firmei AttoSOFT este gratuită.

Proceduri de lucru cu noile aplicatii informatice de raportare a datelor din casele de marcat cu jurnal electronic
In 26 septembrie 2018 a avut loc la sediul ANAF/Centrul national de informatii financiare, o intalnire de consultari profesionale. Au participat reprezentanti ai Patronatului Comerciantilor si Servisantilor de Case de Marcat, ADAMEF, MFP, ICI, CNIF. Tema principala a discutiilor a fost optimizarea procedurilor de lucru cu noile aplicatii informatice de raportare a datelor din casele de marcat.

Numărul de identificare a noilor case de marcat poate fi obţinut prin Spaţiul Privat Virtual
Documentele necesare solicitării şi atribuirii numărului unic de identificare a aparatelor de marcat electronice pot fi depuse online prin intermediul Spaţiului Privat Virtual, a anunţat, joi, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).

Notarii trebuie să folosească noile case de marcat cu jurnal electronic
Birourile notariale care folosesc aparate de marcat cu jurnal tipărit trebuie să treacă la noile tipuri de aparate, respectiv cele cu jurnal electronic, aflăm dintr-un răspuns oferit de autoritățile fiscale celor de la Uniunea Națională a Notarilor Publici din România (UNNPR).

Pe site-ul Agentiei de Administrare Fiscala, in sectiunea Declaratii au fost publicate aplicatiile: A4203 si A4200
Pe site-ul Agentiei de Administrare Fiscala, in sectiunea Declaratii (https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Declaratii_R/4200.html) au fost publicate aplicatiile: A4203 si A4200.

Reglementări privind casele de marcat fiscale neutilizate
Dacă în firma dvs. există aparate de marcat electronice fiscale neutilizate, utilizatorii au obligaţia de a informa organul fiscal prin completarea şi transmiterea "Declaraţiei privind aparatele de marcat electronice fiscale neutilizate".

Tutorial privind transmiterea datelor catre Fisc extrase din noile aparate cu jurnal electronic
În ceea ce privește transmiterea datelor catre fisc, aceasta se realizează în trei pași

Transmiterea datelor catre ANAF din noile case cu jurnal electronic
Din vara acestui an, 2018, operatorii economici trebuie să folosească numai aparate de marcat cu jurnal electronic. În acest sens, firmele care folosesc astfel de aparate sunt obligate să transmită Fiscului lunar anumite date, cum ar fi cele din bonul fiscal sau informații referitoare la pornirea/oprirea aparatului de marcat electronic fiscal.

ANAF monitorizeaza contractele de service pentru casele de marcat
Legislatia noilor case de marcat a delegat si externalizat catre firmele de service un set de activitati si reponsabilitati ale autoritatilor fiscale centrale si locale. Acestea pot fi grupate in trei categorii: administrative, tehnice si informatice.

Transportatorii rutieri de persoane vor avea șase luni ca să-și ia case de marcat noi
Firmele care transportă persoane, în mod regulat, între localitățile din România vor fi obligate să-și ia aparate de marcat cu jurnal electronic, conform unui proiect de act normativ care figurează pe agenda Guvernului.
Ultimele noutati privind noile case de marcat cu jurnal electronic
Stiri, infomatii, noutati si legislatie privind casele de marcat
Tags
- pdf xml
- targ case
- covasna
- case marcat
- echipamente fisc
- aparate marcat
- hotarare case narcat
- oug 44 2018
- lege case transport
- case transportatori
- transport rutier
- firme transport
- service
- case marcat service
- contracte service
- asistenta tehnica
- date bon fiscal
- raport fiscal
- z casa marcat
- fisc
- anaf
- raport z
- case anaf
- fisiere xml
- hg 804 2017
- dispozitive fiscale
- casa neutilizata
- formular f 4109
- opanaf 627 2018
- a4203
- a4200
- declaratii anaf
- e-guvernare
- case marcat notar
- jurnal electronic
- notar
- birou notarial
- c801
- f4101
- f4102
- f4103
- f4105
- f4109
- formular c801
- numar unic
- comunicate fisc
- call center
- adamef
- mfp
- cnif
- norme case marcat
- fiscalizare amef
- platitor tva
- case electronice
- ghid anaf
- servicii anaf
- spv
- cnif mfp
- case adaptate
- metodologie
- anaf contol
- comercianti
- antiftrauda
- controale
- ici
- sarbatori paste