Numărul de identificare a noilor case de marcat poate fi obţinut prin Spaţiul Privat Virtual

Documentele necesare solicitării şi atribuirii numărului unic de identificare a aparatelor de marcat electronice pot fi depuse online prin intermediul Spaţiului Privat Virtual, a anunţat, joi, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).

„Prin intermediul formularului C801 se poate solicita emiterea certificatului de atribuire a numărului unic de identificare pentru mai multe aparate de marcat electronice fiscale în vederea instalării în mai multe zone geografice”, se menţionează într-un comunicat de presă al Agenţiei transmis Joi, 27 Septembrie 2018.

Verificarea formularului C801 depus prin Spaţiul Privat Virtual durează în medie un minut, apreciază reprezentanţii Fiscului. „Într-un interval de timp similar se emite certificatul de atribuire a numărului unic de identificare a aparatelor de marcat şi se comunică în contul de SPV. Prin urmare, dacă utilizează această facilitate oferită de ANAF în colaborare cu Centrul Naţional pentru Informaţi Financiare din cadrul MFP, operatorii economici pot obţine certificatul în cel mult trei minute”, se detaliază în documentul de presă al Fiscului.

Totodată, pe site-ul www.anaf.ro/Asistenţă Contribuabili/Ghiduri curente, a fost publicat Ghidul cu privire la înregistrarea informaţiilor privind aparatele de marcat electronice fiscale, precum şi la emiterea Certificatului de atribuire a numărului unic de identificare.

Informaţii suplimentare se pot obţine şi telefonic, apelând Serviciul central de asistenţă telefonică a contribuabililor – Call-center, la nr. de telefon 031.403.91.60.

No comments
Written by « %nickname% » the %date%

%message%

See more