Detalii tehnice privind fiscalizarea noilor case de marcat de catre compania AttoSOFT

Prin operaţiunea de fiscalizare se înţelege identificarea memoriei fiscale şi a utilizatorului prin datele înscrise în aceasta, respectiv seria fiscală a aparatului, antetul bonului fiscal, data şi ora la care se activează memoria, precum şi iniţializarea dispozitivului de memorare a jurnalului prin programarea parametrilor de identificare ai acestuia. Întreaga operațiune de fiscalizare a caselor de marcat, prin intermediul firmei AttoSOFT este gratuită.

Seria fiscală a aparatului de marcat electronic fiscal cu jurnal electronic este unică și este formată din 10 cifre care reprezintă numărul unic de identificare a aparatului de marcat electronic fiscal. Numărul unic, generat și alocat aleatoriu de aplicația informatică gestionată de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală la înregistrarea aparatului de marcat electronic fiscal, este comunicat utilizatorului prin intermediul "Certificatului de atribuire a numărului unic de identificare a aparatelor de marcat electronice fiscale" şi este înscris de către tehnicianul de service în memoria fiscală a aparatului de marcat electronic fiscal la instalarea acestuia.

Operaţiunea de fiscalizare se efectuează în momentul instalării aparatului la utilizator, de către consultanții noștrii. Instalarea aparatelor de marcat electronice fiscale destinate activităţilor cu caracter ambulant se face la sediul/domiciliul fiscal al utilizatorului, iar, în cazul celor destinate activităţii de taximetrie, la sediul distribuitorului autorizat sau al unităţii acreditate pentru service, după caz. Pentru detalii, contactați-ne la telefoanele de aici.

Calitatea de plătitor de TVA se verifică la data fiscalizării, accesând serviciul online Registrul persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA, disponibil la adresa https://www.anaf.ro/RegistruTVA/.

No comments
Written by « %nickname% » the %date%

%message%

See more